Derrida a folosit acest termen pentru a se referi la ,,metafizica prezenţei" din cultura vestică - în special la fonocentrismul său, şi la faptul că acesta este fondat pe un semnificat transcendent mitic. Logocentrismul se poate referi şi la o direcţie interpretativă tipic inconştientă care favorizează comunicarea lingvistică, nu formele non-verbale de comunicare şi expresie, şi nici senzaţiile nonverbalizate; logocentrismul favorizează mai curând ochiul şi urechea, nu alte modalităţi senzoriale cum ar fi pipăitul.