Saussure a subliniat că relația dintre semnificant şi semnificat este arbitrară, explicând că legătura dintre aceștia nu este necesară, intrinsecă sau „naturală”. Acesta nega influenţe extralingvistice (externe sistemului lingvistic). Relaţia este ontologic arbitrară și din punct de vedere filozofic: iniţial nu contează ce etichete ataşăm lucrurilor, dar bineînțeles, semnele nu sunt arbitrare din punct de vedere social sau istoric (după ce un semn a intrat în istorie nu putem schimba în mod arbitrar semnificanţii). Saussure s-a axat pe semnele lingvistice, în timp ce Peirce s-a ocupat în mod explicit de semne în orice mediu, menţionând că relaţia dintre semnificanţi şi semnificatele lor variază în arbitrarietate - de la arbitrarietatea radicală a semnelor simbolice, la similitudinea percepută a semnificantului cu semnificatul în semnele iconice, până la arbitrarietatea minimă ale semnelor indiciale. Mulți semioticieni susţin că toate semnele sunt oarecum arbitrare şi convenţionale (şi prin urmare predispuse la manipulare ideologică).