Mişcarea Neo-beton a fost un grup de splinter a mişcării de arta de beton, format în Brazilia în anii 1950. Cu construcţia de ţară nou utopic capitala, Brasilia şi formarea Bienala de la São Paulo, tineri artişti Brazilian s-au inspirat pentru a crea artă care a atras pe teorii cibernetică, gestalt psihologia şi experimentele optice de artiști internaționali ca Bridget Riley şi Victor Vasarely. Lygia Clark, Lygia Pape, Am'lcar de Castro, Franz Weissmann, deci Reynaldo Jardim, Sergio de Camargo, Theon Spanudis şi Ferreira Gullar au fost nemulţumită de abordarea dogmatice grupului beton, publicat Manifestul Neo-beton în 1959, care a cerut o mare de senzualitate, culoare şi sentiment poetică în arta de beton. În 1960 Hélio Oiticica s-au alăturat grupului şi seria lui revoluţionară de roşu şi galben pictate agăţat lemn constructii efectiv eliberat culoare în spaţiu tridimensional.