O nouă abordare in sculptură introduse de Brancusi in circa 1906. Înainte de aceasta metoda, sculptura a fost întotdeauna bazata pe o elaborare atenta a unui modelul preliminar. Deseori a fost sculptat ulterior de fapt de mesteri angajaţi de către artist. Sculpturile de marmură a lui Rodin au fost realizate în acest mod. În sculptură in materie bruta nu există un model creat anterior, iar forma finală evoluează prin procesul de sculptură. Un aspect important al sculpturii in materie bruta a fost doctrina adevărului materialelor (a se vedea, de asemenea, Impasto). Aceasta a însemnat că artistul a respectat in mod conştient natura materialului, si a lucrat atat să scoată proprietăţile sale specifice cat şi frumuseţea culoarii şi a suprafetei. Sculptorii care au adoptat aceasta metoda, au folosit o varietate larga de tipuri de marmura, piatra si lemn. Ei au lucrat în forme simple, respectand originalitatea blocului de material sau a trunchiului de copac. Suprafetele nu au fost incarcate de detalii, cu scopul de a expune materialul în sine, şi au fost de multe ori lustruite cu atenţie pentru a spori culoarea şi anumite semne care marcau autenticitatea materialului folosit. Rezultatele au fost de multe ori extrem de abstracte. Prin introducerea acestei metode, Brâncuşi a adus o revoluţie în tradiţia sculpturii. După Brancusi, sculptori faimosi adepti ai acestei metode, au fost Epstein, Gaudier-Brzeska, Hepworth şi Moore.